Investitorii fraudati la bursa primesc compensatii cu mare intarziere

bvb img1Investitorii de pe piata de capital sunt protejati, in cazul in care intermediarul da faliment. Compensatiile ajung sa fie platite insa dupa o perioada de asteptare de peste un an si jumatate.

Fondul de Compensare al Investitorilor (FCI) are rolul de a compensa consumatorii care investesc pe bursa sau la un fond mutual, atunci cand intermediarul nu isi mai poate indeplini obligatiile financiare.

O astfel de situatie poate sa apara atunci cand intermediarul da faliment, din diverse motive. Plafonul de garantare este in prezent de 20.000 euro pe investitor individual.

Conform legii, fondul trebuie sa asigure plata compensatiilor in cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tarziu de 3 luni de la data intocmirii listei de plata.

Aceasta prevedere ar putea da impresia ca investitorii isi vor recupera banii intr-un timp relativ scurt. In practica, insa lucrurile sunt mult mai complicate, iar plata compensatiilor se face dupa multe luni de asteptare.

Cazul Harinvest

Cel mai recent caz este cel de la Harinvest. In martie 2014, ASF a anuntat ca pagubitii sunt indreptatiti sa primeasca de la fond compensatii pentru sumele pierdute, ca urmare a fraudelor. Dupa 6 luni de asteptare, in septembrie 2014, Fondul a anuntat ca poate primi cererile de compensare de la pagubiti.

Dupa un an de la acest anunt, pe 22 septembrie 2015, Fondul a precizat ca s-a aprobat lista de plata cu compensatiile care urmeaza sa fie platite. Prin urmare, din acest moment, platile urmeaza sa fie efectuate in termen de 3 luni (pana pe 21 decembrie 2015).

Astfel, termenul real de plata al compensatiilor ajunge sa se extinda la un an si 9 luni.

Valoarea totala a compensatiilor este 4,36 milioane lei in cazul Harinvest. Suma urmeaza sa fie platita catre 102 persoane fizice si 2 persoane juridice.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.