Autoritatile europene semnaleaza riscul ridicat al tranzactiilor de tip Forex


Foto: Stuart Miles/ FreeDigitalPhotos.net

Autoritatile europene de supraveghere financiara au lansat un avertisment cu privire la riscul ridicat la care se expun investitorii atunci cand fac tranzactii pe platforme de tip Forex.

Avertismentul vine de la varful supravegherii financiare, fiind emis de Autoritatea Bancare Europeana si Autoritatea Europeana pentru Piete de Capital.

Acestea sunt ingrijorate ca din cauza randamentelor prea mici oferite de investitiile traditionale,  persoanele neexperimentate ar putea fi tentate sa plaseze bani in instrumente riscante, pe care nu le inteleg. Autoritatile se refera in special, la contractele de diferenta (CFD), care expun clientii unor riscuri foarte mari.

“Micii investitori din intreaga UE ar trebui sa fie informati cu privire la riscurile care apar din investitiile in CFD. Acest produse promit investitorilor castiguri substantiale la un cost mic, dar in cele din urma, i-ar putea costa mai mult decat isi permit sa piarda”, au precizat sefii celor doua autoritati europene.

Contractele CFD sunt produse complexe care nu sunt potrivite pentru toti investitorii, astfel ca fiecare ar trebui sa se asigure ca intelege ceea ce cumpara.

ExpertulBanilor.ro a publicat un ghid de Tranzactii Forex pentru incepatori, pornind de la recomandarile emise de cele doua autoritati europene. Scopul acestui ghid este de a prezenta intr-o maniera usor de inteles, riscurile asumate, atunci cand utilizezi platformele Forex.