Prima Casa: Interdictia de vanzare se ridica dupa rambursarea creditului

Locuintele cumparate prin programul Prima Casa pot fi vandute inainte de expirarea perioadei de 5 ani, daca imprumutul a fost rambursat integral, conform modificarilor aprobate de guvern.

Una din conditiile impuse clientilor care se inscriu in programul Prima Casa este sa nu vanda locuinta, in primii 5 ani de la data achizitiei. In acest scop, se inscrie in cartea funciara interdictia de vanzare, care poate fi ridicata doar cu acordul Ministerului Finantelor Publice.

La sfarsitul lunii decembrie 2012, guvernul a aprobat printr-o ordonanta de urgenta, o serie de modificari in cadrul programului. Una dintre ele se refera la ridicarea interdictiei de vanzare, care devine posibila si inainte de expirarea perioadei de 5 ani, daca imprumutul a fost rambursat integral.

Si anterior exista posibilitatea de a ridica interdictia in astfel de situatii, insa procedura era greoaie, deoarece nu era prevazuta expres de lege.

Ridicarea interdictiei se poate realiza doar daca imprumutul este rambursat din economiile clientului. Utilizarea unui credit de refinantare pentru a plati anticipat creditul Prima Casa nu este posibila.

Prin urmare, foarte putini clienti isi vor permite sa scape de interdictie mai devreme de 5 ani, astfel ca acest aspect trebuie avut in vedere la solicitarea unui credit Prima Casa. Daca nu esti sigur ca vei locui in aceeasi locuinta in urmatorii 5 ani, probabil ca este mai bine sa optezi pentru un credit imobiliar standard sau locuiesti pentru o perioada in chirie.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult