UniCredit reduce dobanzile la creditele in lei cu pana la 3%

unicredit-tiriac2UniCredit a scazut dobanzile in lei practicate la credite imobiliare si la cele pentru refinantarea creditelor garantate cu ipoteca. Reducerea maxima a fost de 3,2%.

La creditele ipotecare, UniCredit practica o dobanda fixa pe primii 3 ani de 4,95% fata de 6,53% cat era anterior. Din al 4-lea an, rata dobanzii devine variabila si include o marja de 2% peste Robor la 3 luni.

O oferta similara exista si la refinantarea creditelor ipotecare. Dobanda practicata in primii 3 ani a scazut de la 6,39% la 5,50%. Din al 4-lea an, rata dobanzii va cuprinde o marja de 3% peste Robor la 3 luni.

Cel mai mult s-au ieftinit creditele de nevoi personale cu ipoteca, unde rata dobanzii pe primii 3 ani s-a redus de la 8,7% la 5,5%.

“Creditarea in lei a cunoscut o revigorare semnificativa in ultimii doi ani, in special pe segmentul imprumuturilor ipotecare. In cazul nostru, putem aproxima ca 9 din 10 credite garantate ipotecar nou-acordate sunt in moneda nationala”, afirma Petrisor Costin, Director Produse & Segmente Retail, UniCredit Tiriac Bank.

Venitul minim impus de banca pentru a obtine credit este de 1.000 lei pe familie, iar varsta maxima a solicitantului la finalul perioadei de rambursare nu trebuie sa depaseasca 70 de ani.