Raiffeisen sterge o parte din datoria clientilor cu credite in franci elvetieni

raiffeisen_bank_2Raiffeisen Bank sterge o parte din datoria clientilor cu credite in franci elvetieni, daca rata lunara depaseste 65% din venitul lunar familial.
 
Raiffeisen a anuntat ca prelungeste programul de conversie pentru clientii cu credite in franci elvetieni, lansat in ianuarie 2015.

De aceasta data, banca face programul mai transparent, precizand exact care sunt clientii eligibili si in ce consta oferta de restructurare, dupa modelul Volksbank.

Criteriile pentru includerea in program sunt:

  • creditul este garantat cu ipoteca
  • rata lunara depaseste 65% din venitul familial, inclusiv cel al codebitorilor.

Care sunt avantajele?

Raiffeisen ofera clientilor urmatoarea solutie de restructurare:

  • banca reduce soldul creditului cu 10%;
  • datoria ramasa este convertita in lei la cursul BNR din ziua conversiei;
  • rata dobanzii la noul credit va fi egala cu Robor la 3 luni, plus o marja de 3%;
  • sterge datoria cu inca 5% din sold dupa 1 an si cu inca 5% din sold dupa al doilea an, daca clientul achita ratele la timp.

“Principiul este sa venim cu solutii pentru clientii care vor sa ramburseze creditul, dar nu pot, din motive obiective. De aceea oferim reducerea datoriei din momentul imediat acceptarii ofertei si apoi o reducere in trepte pentru a recunoaste efortul de buna plata”, afirma Mihai Rauta, director executiv la Departamentul Consumer Risc din Raiffeisen.

Banca are in derulare aproximativ 7.700 de credite in franci elvetieni, din care peste 52% au fost restructurate pana acum.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult