Prezentarea comisioanelor la ATM a devenit obligatorie

Foto: scottchan/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: scottchan/ FreeDigitalPhotos.net

Posesorii de carduri trebuie sa fie avertizati inainte de efectuarea oricarei tranzactii la ATM, prin afisarea comisionul datorat. In plus, exista o procedura de informare atunci cand cardul este blocat la bancomat.

Anunt sponsorizat

Alege creditul imobiliar Casa Ta de la Raiffeisen Bank si ai reducere aniversara de 20% la dobanda.

Din 3 martie 2015, a intrat in vigoare Ordinul ANPC nr. 505/2014, care obliga bancile sa prezinte comisionul practicat inainte de efectuarea fiecarei tranzactii cu cardul la ATM.

Intentia legislativa merita apreciata, insa modul in care se pune in practica nu aduce prea multe beneficii consumatorilor.

Modul de afisare al informatiile difera in functie de ATM-ul utilizat:

  • pentru tranzactiile la ATM-ul bancii emitente, comisioanele trebuie afisate sub forma procentuala, eventual precizand si suma minima;
  • daca folosesti cardul la ATM-urilor altor banci, vei primi un mesaj standard de atentionare: “Atentie! Tranzactia dumneavoastra va fi comisionata conform conditiilor contractuale incheiate cu emitentul cardului”.

 

Expertul Banilor a prezentat anterior principalele limitari ale cerintelor de informare la ATM.

Recuperarea cardului blocat de ATM

Ordinul introduce totodata o procedura, in cazul in care cardul este blocat de ATM. De multe ori, consumatorii s-au trezit ca bancomatul nu le mai returneaza cardul si nu stiau cum sa-l recupereze.

De acum inainte, bancomatul trebuie sa prezinte pe ecran urmatoarele informatii:

  • pasii care trebuie urmati de catre consumator pentru recuperarea cardului
  • numarul de telefon unde consumatorul poate solicita informatii despre acest proces si intervalul orar in care poate apela.

 

Ar fi fost util daca ordinul ar fi impus si un termen maxim, in care banca sa returneze cardul blocat, astfel incat consumatorul sa nu astepte cu saptamanile pana cand isi recupereaza cardul.