Pretul produselor nu poate sa difere dupa modalitatea de plata

card plataFurnizorii de bunuri si servicii nu pot impune consumatorilor preturi mai mari daca aleg sa isi achite cumparaturile printr-o anumita metoda de plata.

Anunt sponsorizat

Alege creditul imobiliar Casa Ta de la Raiffeisen Bank si ai reducere aniversara de 20% la dobanda.

Atunci cand cumparam un bun sau serviciu, avem dreptul sa facem plata, prin metoda care ne convine cel mai mult: debit direct, prin transfer bancar sau prin plata cu cardul. Furnizorul nu poate impune niciun cost suplimentar, pentru a descuraja vreuna dintre optiunile posibile de plata.

Comisioanele sunt interzise

Directiva europeana a serviciilor de plati (Directiva 2007/64/CE) permite statelor membre sa interzica practicarea de preturi diferentiate de catre comercianti, in functie de metoda de plata. Romania a inclus aceasta obligatie in legislatia nationala, atunci cand directiva a fost transpusa pe plan local, prin OUG nr. 113/2009.

Art. 117 prevede ca “beneficiarul platii nu poate solicita platitorului un pret suplimentar pentru utilizarea unui anumit instrument de plata”.  Prin urmare, legea nu permite furnizorilor sa adauge niciun comision la pretul final, pentru a taxa metoda de plata.

Atentie
Trebuie diferentiat intre comisionul pentru efectuarea platii (care este legal si este incasat de furnizorul de servicii de plata, de regula o banca) si comisionul cerut de furnizorul bunului/serviciului achizitionat la incasarea banilor printr-o metoda de plata (comision care este interzis).

Decizia Curtii de Justiei a UE intr-o speta de telefonie mobila

Un astfel de caz a fost recent solutionat de Curtea de Justitie a UE. T-Mobile Austria – un furnizor de telefonia mobila – impunea clientilor un comision de 3 euro pentru cei care isi achitau facturile prin internet banking sau prin instrumente de plata pe suport de hartie (ordin de plata, cec). In schimb, clientii care isi achitau facturile prin card de credit sau prin debit direct – nu suportau nicio taxa.

Compania de telefonie mobila a sustinut ca directiva serviciilor de plati se aplica doar furnizorilor de servicii de plati. Iar operatorul de telefonie mobila nu este un astfel de furnizor.

Curtea Europeana a aratat ca directiva impune statelor membre sa limiteze sau sa interzica beneficiarului unei plati de a cere comision de la platitor, pentru folosirea unui anumit instrument de plata.

In aceste conditii, legea devine aplicabila oricand instrumentele de plata sunt utilizate in decursul unui contract de telefonie mobila. Prin urmare, atunci cand abonatul isi achita facura, compania trebuie sa respecte prevederile legale aferente instrumentelor de plata.

Ca si in Romania, Austria a ales sa interzica complet comisioanele pe care un beneficiar le poate cere de la un platitor. Curtea a considerat ca acest aspect este reglementat national si este atributia instantelor austriece sa judece daca legislatia nationala este incalcata.