Plafonarea tarifelor RCA a scumpit asigurarile pentru populatie

Plafonarea tarifelor RCA a avantajat persoanele juridice, care au beneficiat de o reducere cu 15% a primelor RCA. Costurile pentru populatie au continuat sa creasca.

Foto: fantasista/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: fantasista/ FreeDigitalPhotos.net

Decizia guvernului de plafonare a tarifelor RCA a dus la scumpirea asigurarilor pentru populatie.

In trimestrul I din 2017, populatia a platit in medie 533 lei pentru o asigurare RCA. Acesta este primul trimestru, cand piata functionat integral pe noile reguli. In perioada similara din 2016, prima medie a fost insa de 477 lei.

Majoritatea asigurarilor RCA sunt incheiate pe o perioada de 1 an si din acest motiv, evolutia tarifelor trebuie analizata in termeni anuali. Practic, aceleasi persoane care au incheiat asigurari in urma cu 1 an au fost acum nevoite sa le reinnoiasca la costuri cu 11% mai mari.

La cresterea primelor a contribuit inclusiv schimbarea sistemului de bonus-malus de catre ASF. Asa cum Expertul Banilor a semnalat, noul sistem a dus la diminuarea reducerilor oferite pentru soferii prudenti si diminuarea penalizarilor pentru soferii care produc accidente.

Evolutia primelor arata ca, in ansamblu, mult mai multe persoane au fost afectate negativ decat cei au fost care au avut de castigat.

rca-prima-medie-2016-2017-q1

Plafonarea tarifelor a avantajat transportatorii

Persoanele juridice au fost insa avantajate in mod vizibil de introducerea plafoanelor la RCA. Prima medie a scazut in acest caz cu 15%.
 
In trimestrul I din 2017, companiile au platit o prima medie de 1.340 lei, fata de 1.593 lei in trimestrul similar din 2016.

Rezultatele nu sunt surprizatoare avand in vedere ca plafoanele RCA s-au introdus la presiunile transportatorilor, acestia fiind principalii beneficiari ai acestei masuri.

Interventia statutului a afectat insa negativ consumatorii, care sunt obligati acum sa suporte costuri mai mari.