Piraeus Bank sterge o parte din datoria clientilor cu credite in franci

piraeus bank agentie img2Piraeus Bank a introdus un program de conversie al creditelor in franci elvetieni, prin care sterge in mai multe etape, o parte din datoria existenta. Masura urmareste sa ajute clientii sa duca imprumutul pana la capat.

Clientii care au obtinut credite in franci elvetieni de la Piraeus Bank sunt incurajati de banca sa ramburseze imprumutul mai departe. Ratele lunare au devenit imporatoare de mai multi ani, din cauza deprecierii masive a leului fata de francul elvetian.

Cum se reduce datoria?

Programul de conversie derulat de Piraeus este structurat astfel:

  • reducerea imediata a soldului creditului cu 15%
  • conversia datoriei ramase in lei
  • suplimentar se acorda 2 reduceri de cate 10% din datoria ramasa la interval de 3 ani, daca pe parcursul acestor perioade nu se vor inregistra restante.

Oferta bancii permite reducerea soldului creditului si conversia acestuia in lei, ceea ce va conduce la scaderea ratei lunare de plata si la eliminarea expunerii la riscul valutar”, afirma directorul executiv al bancii, Catalin Parvu.

Stergerea datorie cu 15% echivaleaza cu o conversie a creditului din franci in lei la un curs de aproximativ 3,50. La un astfel de nivel se tranzactiona francul in 2013.

Reducerile suplimentare de 10% sunt conditionate de plata ratelor la timp in urmatorii 6 ani, banca dorind sa mentina in acest mod interesul clientului pentru a rambursa imprumutul pana la capat.

Acest program este destinat clientilor care nu inregistreaza restante sau au restante mai mici de 90 de zile.

Banca urmeaza sa contacteze persoanele care detin credite in franci cu garantie imobiliara, urmand sa acorde prioritate acelora care au intampinat dificultati financiare la plata ratelor.

Darea in plata face programul atractiv pentru banca

Prin acest program, Piraeus se alatura unui grup restrans de banci (Banca Transilvania, Raiffeisen, OTP) care s-au aratat pana acum dispuse sa imparta povara datoriei cu clienti, prin stergerea partiala a datoriei.

Aceste programe sunt binevenite, dar apar din pacate prea tarziu pentru o parte dintre clienti, care – fara un ajutor real din partea bancii –  au ajuns intre timp in stadiul executarii silite.

In contextul in care darea in plata permite acum clientilor sa scape de datoriile impovaratoare, aceste programe de conversie devin apreciate de tot mai multe banci.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult