Miturile pensiilor private obligatorii

Modelul de reforma al pensiilor propus de Banca Mondiala a fost criticat chiar din interior. Pilonul II de pensii private obligatorii are la baza diverse mituri, aspecte semnalate de economistul-sef al Bancii Mondiale si laureat al premiului Nobel.

Foto: adamr/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: adamr/ FreeDigitalPhotos.net

In 1994, Banca Mondiala a publicat studiul Prevenirea Crizei Imbatranirii, un document care a deschis calea reformelor in domeniul pensiilor in multe state din America Latina si Europa Centrala de Est, inclusiv in Romania.

Dupa 5 ani, modelul propus de Banca Mondiala a fost pentru prima oara criticat, chiar de catre economistul-sef la bancii de la acea vreme, Joseph Stiglitz. Acesta avea sa primeasca peste 2 ani premiul Nobel pentru economie.

Stiglitz, impreuna cu Peter Orszag au aratat ca pensiile private obligatorii au la baza o serie de mituri, in studiul “Regandirea Reformei Pensiilor: 10 mituri despre sistemele de asigurari sociale”.

Autorii au atacat politica Bancii Mondiale, sustinand ca Pilonul II nu este universal benefic, asa cum pretind sustinatorii sai. Prezentam mai jos cateva dintre cele 10 mituri semnalate de catre cei doi economisti.

Mitul 1: Pensiile private sustin economisirea nationala

Unul din meritele asumate de Pilonul II este ca incurajeaza economisirea la nivel national. In contul fiecarui participant se acumuleaza fonduri in perioada de acumulare, astfel ca la nivel national, economisirea creste.

Acest lucru ar fi un avantaj important comparativ cu Pilonul I, unde nimic nu se economiseste: contributiile platite de salariati sunt redistribuite catre pensionari.

In realitate, insa, Pilonul II de pensii private nu sustine economisirea nationala. Guvernul finanteaza Pilonul II, redirectionand o parte din contributiile de asigurari sociale. Iar pentru a finanta aceste pensii private, guvernul se imprumuta de la public.

In acest context, economisirea nationala este nemodificata. Tot ce s-a intamplat este ca forma datoriei s-a schimbat. O astfel de evolutie nu are efecte reale la nivel macroeconomic.

Prin urmare, tranzitia de la pensia de stat la pensia privata nu incurajeaza neaparat economisirea nationala.

Daca analizam portofoliile fondurilor de pensii private din Romania, observam ca aceste critici sunt intr-o buna masura fundamentate. Majoritatea covarsitoare a investitiilor efectuate de fondurile de pensii private din Romania sunt in titluri de stat.

Mitul 2: Rata de crestere este mai ridicata in cazul pensiilor private

Un alt mit este ca ratele de rentabilitate vor fi mai mari in cazul pensiilor private decat in cazul pensiilor de stat.

Rata de crestere a pensiei de stat = Rata de crestere a fortei de munca +  Rata de crestere a productivitatii

Imbatranirea populatiei va face ca forta de munca sa scada in deceniile viitoare, insa productivitatea este de asteptat sa creasca pe termen lung. Cei doi economisti considere ca pensiile de stat pot creste in aceste conditii cu 3% pe an, in cazul economiilor mature.

Intr-o economie eficienta, ratele dobanzilor vor depasi ritmul de crestere economica, astfel ca pensiile private apar ca pot genera randamente superioare. Randamentele ce pot fi obtinute trebuie insa corectate cu costurile administrative si costurile tranzitiei.

Costurile tranzitiei se refera la faptul ca:
–    pensiile private sunt finantate din veniturile care ar fi trebui sa ajunga in Pilonul I
–    totodata, statul trebuie sa asigure plata pensiilor pentru pensionarii activi.

Comparatia randamentelor este insa inselatoare, sustin autorii studului. Randamentele superioare care pot fi obtinute de catre pensiile private se pot face doar prin reducerea consumului si a randamentelor pentru generatiile viitoare.

Argumentatia este mai usor de inteles printr-un exemplu concret.

Perioada 1
Generatia A contribuie doar la pensia de stat si plateste contributii de 1$.

Perioada 2
Generatia B contribuie doar la pensia de stat si plateste contributii de 1$. Sumele sunt utilizate pentru a plati pensiile generatiei A, de 1$ (rata de crestere a pensiilor de stat este 0%).

Perioada 3
Generatia C face tranzitia la pensii private si economiseste 1$. Pensiile generatiei B trebuie platite si statul se imprumuta cu 1$ pentru a plati pensiile.

Perioada 4
Generatia C iese la pensie. Suma acumulata la fondul de pensie este 1$, plus castigul din investitii 0,1$ (in ipoteza unei dobanzi de 10%).
Generatia C are insa de plata dobanda la datoria publica, de 0,1$. Prin urmare, generatia C beneficiaza de o pensie de 1$ (suma acumulata la fondul de pensie, minus dobanda la datoria de stat).

Astfel, nivelul pensiei ramane nemodificat pentru generatiile urmatoare. Randamentul superior obtinut de pensiile private va fi utilizat pentru a plati costul cu datoria publica, creata cu ocazia introducerii Pilonului II. Iar pensia privata va oferi aceleasi beneficii ca si pensia de stat.

Faptul ca pensiile de stat au fost implementate intr-o maniera imperfecta inseamna ca aceasta trebuie schimbata, si nu neparat ca rolul pensiilor de stat trebuie diminuat radical.

Mitul 3: Competitia asigura costuri administrative reduse

Un alt mit este ca administratorii de fonduri de pensii concureaza intre ei, ceea ce pe termen lung va reduce costurile administrative.

Autorii studiului arata ca in realitate, competitia doar reduce marjele de profit excesive si nu asigura costuri mici. In plus, costurile mici de operare sunt posibile doar intr-un model de administrare centralizat, nu si intr-un descentralizat.

In acest sens, ei dau ca exemplu situatia fondurilor de pensii din Chile si Marea Britanie, unde costurile administrative se situeaza la valori foarte ridicate. Costurile sunt exacerbate atunci cand sumele acumulate la fondurile de pensii sunt mai reduse.

In schimb, o abordare centralizata a administrarii pensiilor ar putea conduce la obtinerea unor costuri administrative mult scazute, pana la 0,1% pe an din activele administrate, conform unor studii realizate in Statele Unite.