Intarzieri in aprobarea creditelor Prima Casa

Cererea pentru creditele Prima Casa se afla la cote maxime, Fondul de Garantare nevand resurse suficiente pentru a face fata cererilor, astfel ca aprobarea dosarelor se face cu intarziere.

Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: Vichaya Kiatying-Angsulee/ FreeDigitalPhotos.net

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FGCIMM) informeaza ca ia masuri pentru optimizarea fluxului de aprobare a cererilor de garantare, in conditiile in care cererea de credite a atins noi maxime istorice.

Cererile au depasit capacitate de procesare a Fondului

“Anul 2017 se distinge prin concentrarea solicitarilor de garantare pe o perioada mai scurta de timp fata de anii anteriori, ceea ce a influentat fluxul operational zilnic, intr-o masura semnificativa”, se arata in comunicatul fondului.

In acest moment, peste 7.000 de dosare se afla in diverse stadii de analiza, iar numarul de noi solicitari primite zilnic depaseste 500.

“Acest lucru reprezinta o provocare pentru echipa FNGCIMM, care face eforturi insemnate pentru solutionarea cererilor in cel mai scurt timp”, informeaza fondul.

In aceste conditii, solicitantii de credite trebuie sa astepte o perioada mai lunga pentru a obtine creditul. Nu se puna insa problema ca garantiile sa se epuizeze, fondurile fiind deocamdata suficiente.

Fondul lucreaza si in weekend

Pentru a face fata situatiei, Fondul de Garantare a decis extinderea programului de lucru, inclusiv in zilele de sambata si duminica.

Totodata, a fost suplimentat numarul de angajati implicati in toate etapele procesului de analiza.

Fondul recomanda clientilor sa monitorizeze stadiul dosarului prin aplicatia disponibila pe website-ul institutiei.

In plus, clientii sunt avertizati ca durata de timp necesara pentru fiecare dosar nu este una standard si poate sa difere, in functie de corectitudinea documentelor si gradul lor de completare. Prin urmare, stadiul dosarului poate ramane nemodificat mai mult timp.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult