Ce risc are un credit in valuta?

Creditele in valuta pot avea costuri mai mici decat cele in lei, motiv pentru care consumatorii le pot prefera in anumite situatii. Dezavantajul este riscul valutar, ce poate face oricand ca ratele sa creasca, ca urmare a deprecierii leului.

Nu toate valutele au aceleasi riscuri. Creditele in euro sunt mai putin riscante decat cele in alte valute, deoarece euro este moneda de referinta.

Cursul euro-leu este influentat de cotatiile monedei unice pe pietele internationale, dar politica valutara a BNR joaca rolul de tampon si evita ca fluctuatiile externe sa se transmita imediat asupra cursului euro-leu. Chiar si asa, insa, pe termene foarte lungi, cursul de schimb poate suferi ample fluctuatii, care pot majora considerabil datoria fata de banca.

In schimb, creditele in franci elevetieni, forinti sau dolari sunt mult mai riscante. Evolutia cursului leului fata de aceste monede este determinata exclusiv de evolutiile internationale.

Romania isi propune sa adere la zona euro pe viitor, ceea ce inseamna ca euro ar putea deveni in timp moneda nationala. In acel moment, riscul valutar la aceste credite va disparea. Creditele imobiliare se acorda pe perioada lungi, astfel ca ne putem astepta ca trecerea la euro sa se faca pe parcursul duratei de rambursare a imprumutului.

Creditele in valuta sunt recomandate in special, persoanelor care obtin venituri pe termen lung in valuta respectiva sau au venitul indexat in functie de evolutia cursului de schimb.

CITESTE MAI DEPARTE

Credit in lei sau valuta?