Fondurile ING de pensii facultative prezinta deformat comisioanele

Fondurile de pensii facultative ING dau impresia ca au comisioane cu mult sub pragul maxim admis de lege. ExpertulBanilor.ro iti arata cum sunt pacaliti consumatorii.

ing 2Cel mai important comision pe care participantii la fondurile de pensii facultative il platesc este cel de administrare, calculat ca procent din activul net.

Administratorii incearca insa sa minimizeze impactul acestui comision. O astfel de situatie se intampla la fondurile de pensii facultative ING: ING Optim si ING Activ.

Se da impresia gresita ca fondurile ING au comisioane de aproape 15 ori mai mici decat maximul legal

Pe website-ul ING, comisionul de administrare este prezentat ca fiind de 0,1625% pe luna. Mai jos, se precizeaza: “Nivelul maxim legal: 2,4%”.

ing-pensii-facultative-com-administrareAstfel, se da impresia gresita ca fondurile ING au comisioane de aproape 15 ori mai mici decat maximul legal. Incepi sa crezi ca ai prins o super oferta!

Informatia este prezentata insa in mod gresit: maximul legal este de 2,4% pe an. Prin urmare, pentru ca informatiile sa fie comparabile, trebuia precizat ca nivelul maxim legal este de 0,2% pe luna (2,4%/12 luni).

In aceste conditii, comisioanele fondurilor ING nu mai par atat de mici comparativ cu plafonul maxim admis de lege.

E bine de stiut ca fondurile de pensii facultative au comisioane de administrare foarte mari.

ExpertulBanilor.ro te ajuta sa afli exact ce efect au aceste comisioane asupra sumei acumulate pentru pensie, cu ajutorul indicatorului Rata costurilor. Acesta semnaleaza cu cat se reduce suma acumulata, din cauza costurilor suportate cu comisioanele. Rezultatele obtinute in sectiunea de Comparatii pensii private arata ca suma acumulata scade cu valori cuprinse intre 25% si 40%.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult

5 Comentarii
  • Ma sfatuiti sa imi fac pensie privata facultativa?
    Si daca da la ce banca?

    • Inainte de a adera la un fond de pensie privata facultativa, este necesar sa va informati mai bine cu privire la pensiile facultative – cum functioneaza aceste pensii, ce drepturi si obligatii aveti, cand se pot retrage banii, ce fel de profil de risc doriti sa alegeti (de pilda, pensiile facultative nu sunt oferite de banci, ci de societati de administrare special autorizate).

      In plus, ulterior, va trebui sa monitorizati periodic randamentele fondului si sa schimbati fondul, daca randamentul este prea mic.

      ExpertulBanilor.ro va prezinta in sectiunea de pensii private mai multe informatii utile, inclusiv tabele comparative pentru fondurile de pensii facultative.

  • Multumesc !

  • Daca fondul care administreaza pensia da faliment, cat la suta din ce am pus este garantat? (la depozite, de exemplu, este garantat pana la 100.000 euro).

    • Fondul de pensie nu poate da faliment. Este stabilit prin lege.

Comentariile sunt inchise.