Falimentul personal: BNR dezinformeaza publicul

BNR sustine ca statele care au introdus legea falimentului personal au luat aceasta decizie intr-o perioada de crestere economica. ExpertulBanilor.ro va prezinta situatiile cand aceasta lege s-a introdus chiar pe timp de criza.

bnr-sediuAlexandru Paunescu, directorul adjunct al Directiei Juridice din BNR, a declarat in Ziarul Financiar ca statele care au introdus falimentul personal au facut-o intr-o perioada de crestere economica si nu pe timp de criza.

Afirmatia nu a fost sustinuta prin exemple concrete, studii sau rapoarte de specialitate.

ExpertulBanilor.ro va prezinta exemplele recente cele mai reprezentative din Europa, cand tari cu un sistem financiar mult mai precar decat cel autohton au luat totusi masurile sociale necesare.

1

Grecia

Grecia a introdus legea falimentului personal in 2010, adica in plina criza financiara, asa cum arata un document publicat de Banca Centrala Europeana. In acest caz, vorbim de tara al carui sistem bancar a fost pus la pamant de criza financiara. Bancile grecesti au pierdut sume enorme, insa a fost totusi posibila introducerea unei legi prin care sa se stearga datoriile persoanelor confuntate cu dificultati financiare majore.

Mai mult, aceasta lege s-a introdus in conditiile derularii un acord de salvare a tarii cu FMI si Comisia Europeana, la fel ca in cazul nostru. Prin urmare, nu putem vorbi de masuri populiste, deoarece aceasta nu ar fi primit niciodata aprobarea FMI.

2

Irlanda

Irlanda este o tara unde bancile s-au prabusit dupa criza financiara, iar statul a trebui sa se indatoreze pana peste cap ca sa le salveze.

In momentul declansarii crizei financiara, Irlanda avea deja o lege a falimentului personal in vigoare, in aceasta era extrem de rigida, astfel ca nu puteau beneficia de avantajele sale decat foarte putine persoane.

In 2012, guvernul irlandez a aprobat noua lege a insolventei, care produce schimbari majore:
–    stergerea datoriilor mai mici de 20.000 euro, daca nu sunt garantate cu o ipoteca, dupa o perioada de observare de 1 an;
–    sunt incurajate intelegerile intre banci si clienti pentru datoriile mai mari de 20.000 euro, prin incheierea de aranjamentele de plata, ce includ stergerea unui procent din datorie, care poate ajunge pana la 45% in cazul creditelor de consum si 25% in cazul creditelor ipotecare;
–    in cazul declansarii falimentului personal, datoriile sunt sterse automat dupa 3 ani, fata de 12 ani cat era anterior.

Studiile FMI contrazic declaratiile angajatilor BNR

Mesajele raspandite de BNR sunt contrazise si de studiile FMI. In februarie 2013, Yan Liu si Christoph B. Rosenberg au publicat o lucrare care analizeaza modul in care datoria privata a fost restructurata in Europa.

Autorii studiului precizeaza ca “guvernele europene au reactionat la criza financiara prin revizuirea instrumentelor legale si  – in unele cazuri –  a aranjamentelor institutionale pentru a aborda problema supraindatorarii. In unele tari, cadrul legal pentru insolventa a trebuit creat de la zero, fiind conceput deseori in baza asistentei tehnice oferite de FMI, Banca Mondiala si alte institutii internationale”.

De exemplu, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania si Polonia au adoptat sau au modificat legea falimentului personal. Chiar si Germania ia in considerare reforma legii insolventiei pentru a reduce perioada dupa care se sterg datoriile.

In Spania si Portugalia, statul a permis clientilor care indeplinesc anumite conditii sa scape de intreaga datorie, predand locuinta bancii. In Grecia, datoria se poate sterge daca imprumutatul ramburseaza 85% din valoarea locuintei de resedinta, in urmatorii 20 ani.

Unele tari – Estonia, Islanda, Irlanda, Letonia, Portugalia –  au incurajat intelegerile dintre banci si clienti in afara curtilor de judecata, prin care o parte din datorie sa fie stearsa.

Prin urmare, guvernele europene nu au asteptat sa vina cresterea economica ca sa ia masuri sociale. Dimpotriva, criza financiara a impus introducerea imediata a falimentului personal, deoarece acum este mai necesar ca oricand.

2 Comentarii
  • Toate info necesare infringerii OTP in instanta gasiti pe site-ul wwe.antiotp.com sentinte irevocabile definitive, legislatia in domeniu, primii pasi plus link direct la peste 300 procese contra OTP din toata tara din care multe castigate de clienti in prima instanta.pt orice intrebare scrieti-ne direkt pe antiotp@gmail.com

  • Nu mai e demult o noutate “calitatea” in care si cu care se adreseaza BNR; n-are nicio legatura cu vreun aspect pozitiv al acestei tari si acestui neam. E demult “vanduta”.

Comentariile sunt inchise.