Cum se restructureaza creditul?

Programul a fost eliminat
Acest program a fost eliminat din 2016. Pe perioada cat a fost in vigoare, el nu a putut fi aplicat de catre banci, deoarece au lipsit normele de implementare.

Restructurarea creditului prin programul Electorata conduce la diminuarea ratei pe o perioada de maxim 2 ani. Costul creditului nu se modifica.

Restructurarea creditului presupune prelungirea perioadei de rambursare a unui imprumut, ceea ce conduce la reducerea ratei lunare. De exemplu, daca ai un credit de 10.000 lei pe 3 ani, cu o rata lunara de 350 lei, extinderea perioadei de ramburare cu 1 an, face ca rata sa scada la 280 lei.

Acest program permite clientilor sa isi reduca rata lunara la credit cu pana la 35%, dar nu cu mai mult de 900 lei. In acest sens, solicitantii trebuie sa aleaga perioada pe care vor sa plateasca rate reduse. Aceasta nu poate depasi 2 ani.

Perioada cu rate reduse se va adauga la perioada ramasa de rambursat. De exemplu, daca mai ai de plata rate timp de 5 ani si alegi sa reduci rata timp de 2 ani, atunci durata de rambursare se extinde automat la 7 ani:

  • in primii 2 ani vei plati rate reduse, cu pana la 35%;
  • in urmatorii 5 ani, soldul creditul se va reesalona pe perioada ramasa. Acest lucru poate conduce la majorarea ratei.

 

Efectele acestor decizii asupra graficului de rambursare pot fi simulate cu ajutorul calculatorului de Credite restructurate (Electorata).

Atentie
Prelungirea perioadei de rambursare conduce la reducerea ratei lunare, insa acest lucru inseamna automat costuri suplimentare: vei plati dobanzi si comisioane la banca o perioada mai lunga, ceea ce majoreaza costul total al creditului. Daca alegi o perioada mai scurta pentru etapa cu rate reduse, vei plati mai putin.

Legea interzice bancilor sa majoreze costul creditelor, restructurate in cadrul acestui program. Prin urmare, rata dobanzii si comisioanele vor ramane neschimbate. Tot ce se modifica este perioada de rambursare si rata lunara.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult