Cum se recupereaza taxa auto?

Toate persoanele care au achitat taxa auto la inmatricularea unui autoturism in tara, indiferent de denumirea taxei, isi vor putea recupera banii. Expertul Banilor iti prezinta procedura de urmat.

Foto: kdshutterman/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: kdshutterman/ FreeDigitalPhotos.net

O data cu eliminarea timbrului de mediu, procedura de recuperare a taxei introdusa in 2015 de catre guvern s-a anulat si ea.
 
Statul este insa obligat sa inapoieze banii incasati ilegal, conform mai multor decizii ale Curtii de Justitiei a UE. Ultima decizie a Curtii obliga statul sa restituie chiar si banii incasati sub forma timbrului de mediu.

In luna august 2017, guvernul a emis o ordonanta de urgenta prin care reintroduce procedura de recuperare a banilor. Noua lege prevede restituirea tuturor sumelor incasate de stat la inmatricularea unei masini in tara, indiferent de denumirea taxei: taxa speciala pentru autoturisme, taxa pe poluare pentru autoturisme, taxa pentru emisiile poluante si timbrul de mediu.

O alta noutate este ca banii se inapoiaza mult mai rapid. In vechea procedura, sumele erau restituite in transe, timp de 5 ani. Acum banii se vor plati integral:
–    in cursul anului 2018, pentru sumele din taxa speciala pentru autoturisme, taxa pe poluare si taxa pentru emisiile poluante;
–    in perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019, pentru sumele din timbrul de mediu.

Pe langa contravaloarea taxei, contribuabilii vor primi si o dobanda pentru perioada cuprinsa intre data platii taxei si data recuperarii banilor.

Procedura de recuperare a banilor

Pentru a primi banii inapoi, proprietarii masinilor trebuie sa mearga la unitatile teritoriale ale ANAF, unde vor depune urmatoarele documente:
–    cerere pentru restituirea taxei, unde se va mentiona contul bancar in care sa fie virati banii;
–    documentul doveditor (chitanta/ ordin de plata/ extras de cont) pentru plata taxei, in original si copie (UPDATE: Dovada platii nu mai este obligatorie);
–    copia cartii de identitate a vehiculului
–    copia certificatului de inmatriculare.

Cererile se pot depune pana la 31 august 2018.

In cazul masinilor achizitionare in leasing, legea permite ca cererea de restituire sa fie efectuata de catre proprietarii care au achizitionat masinile in leasing financiar.

Sumele ramase de restituit pentru care au fost emise decizii de solutionare a cererilor inainte de intrarea in vigoare a noii legi se vor plati din oficiu in urmatoarele 120 de zile.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult