Credite imobiliare in lei: Avantajele dobanzii fixe pe primii ani

Foto: cooldesign/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: cooldesign/ FreeDigitalPhotos.net

Creditele imobiliare care fixeaza rata dobanzii la imprumuturile in lei reprezinta o optiune mai avantajoasa pentru clienti, decat un credit cu dobanda variabila de la inceput.

Creditele ipotecare in lei expun consumatorii la riscuri importante deoarece dobanzile nu sunt stabile. Ratele dobanzilor sunt indexate dupa indicele Robor, iar acesta cunoaste fluctuatii importante la intervale foarte scurte.

Din acest motiv, pot aparea din senin majorari ale dobanzilor cu 1-2 puncte procentuale. Aceste evolutii sunt cauzate de politica monetara a BNR, care sacrifica deseori stabilitatea dobanzilor pentru a proteja cursul de schimb.

O solutie de protectie impotriva acestor evolutii adverse o reprezinta creditele cu dobanda introductorie. Acestea au o perioada initiala in care rata dobanzii este fixa, dupa care devine variabila.

In ultima perioada, tot mai multe banci au inceput sa ofere credite imobiliare, care fixeaza rata dobanzii pe perioade din ce in ce mai lungi. De exemplu, creditele imobiliare BRD au o rata a dobanzii fixa pe primii 7 ani, iar creditele imobiliare BCR ingheata dobanda in primii 5 ani.

Avantajul acestor oferte este ca ajuta clientii sa depaseasca actualele turbulente ale dobanzilor. Romania a ajuns la o inflatie scazuta (de sub 3%) abia din 2013. Aceasta este conditia principala pentru ca dobanzile in lei sa se stabilizeze.

In timp, inflatia se va consolida la aceste valori scazute, moment in care si dobanzile in lei vor deveni mai predictibile, astfel incat sa nu mai asistam la modificari atat de ample pe perioade scurte.

Din aceasta perspectiva, inghetarea dobanzii la credite pe o perioada de cativa ani reprezinta o solutie atractiva, deoarece ajuta clientii sa depasesca mai usor actuala perioada de instabilitate a dobanzilor interbancare in lei.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult