Credite cu dobanzi de care nu te poti atinge

O serie de banci au introdus criterii personalizate in functie de care stabilesc rata dobanzii la creditele de nevoi personale. ExpertulBanilor.ro iti arata la ce trebuie sa fii atent pentru a nu te pacali.

In general, costurile creditelor pentru populatie sunt standard. Oricine se incadreaza in criteriile de selectie, primeste dobanda afisata de banca.

Unele banci au adoptat de ceva vreme o strategie de pret mai putin transparenta, care prezinta insa riscuri pentru consumatori. Rata dobanzii nu mai este aceeasi pentru toti clientii, ci este utilizat un interval, in care rata dobanzii poate fi stabilita.

Intervalul este insa extrem de mare si ajunge pana la 5-6 puncte procentuale. Astfel, poti primi un credit foarte ieftin, dar te poti trezi si cu unul extrem de costisitor. Cel mai probabil, limita inferioara a intervalului joaca mai mult rol de marketing.

De exemplu, la creditele de nevoi personale BCR, rata dobanzii este cuprinsa intre 13,9% si 19,9%. In mesajele publicitare, banca face toate simularile pentru dobanda de 13,9%, pentru a atrage clientii.

Banca ne informeaza ca stabileste rata dobanzii in functie de istoricul de creditare, vechimea si continuitatea in munca, incasarea salariului la BCR. Evident, modul in care cuantifica aceste criterii este confidential. Astfel, singurul mod in care vei putea afla care este costul creditului este daca mergi intr-o unitate BCR.

Si creditele de nevoi personale Bancpost au dobanzi stabilite dupa un mecanism similar. Cam in asta consta “creditul croit pentru tine” din reclamele de la televizor. Un alt exemplu de acest tip sunt si creditele de nevoi personale ING. Aici, insa, riscul este mult mai controlat: intervalul de variatie al dobanzii este de numai 1% si se aplica doar pentru creditele ce impun virarea salariului la ING.

Nu semna contractul imediat!

In asemenea situatii, este foarte important sa verifici inainte conditiile oferite si de restul bancilor, pentru a putea compara costul oferit cu banca cele ale competitiei. Astfel, vei putea fi in pozitia de a refuza oferta bancii, daca ti se propune o dobanda exagerat de mare.

Poti face acest lucru rapid si pe Expertulbanilor, verificand ofertele in pagina de Credite nevoi personale. Aici, ofertele cu dobanzi personalizate sunt semnalizate vizual, pentru a te atentiona ca s-ar putea sa nu primesti cea mai mica dobanda afisata.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult