Ce comision platesc la retragerea unui depozit in numerar?

Bancile solicita in general plata unui comision la retragerea unui depozit in numerar. Uneori acest comision poate fi evitat, daca se retrag banii in ziua scadentei.

Depozitele la termen se constituie pe perioade fixe, stabilite in momentul depunerii banilor. Astfel, orice client stie exact cand va expira depozitul sau.

De exemplu, un depozit pe 1 luna constituit in data de 6 noiembrie va ajunge la maturitate pe 5 decembrie. Aceasta este data scadenta a depozitului.

Scadenta depozitului este important de retinut deoarece este prima zi in care banii depusi pot fi retrasi din banca. Retragerea banilor inainte de scadenta este penalizata si poate duce chiar la pierderea integrala a dobanzii.

La retragerea banilor in numerar, bancile solicita de regula plata unui comision. De cele mai multe ori, acesta este de 0,5% din suma retrasa, insa pot fi diferente de la o banca la alta.

Comisionul se aplica atat la sumele depuse initial, cat si la dobanda acumulata. De exemplu, daca ai depus la banca 5.000 lei pentru a constitui un depozit si ai acumulat o dobanda de 500 lei, atunci banca va percepe un comision de 0,5% din cei 5.500 lei (adica 27,5 lei).

Cum platesc un comision mai mic?

Daca ai un card de debit la banca respectiva, nu este recomandat sa retragi banii la ghiseu. Atunci cand depozitul expira, suma acumulata este virata de banca in contul curent, astfel ca banii pot fi retrasi de la ATM cu ajutorul cardului.

In acest caz, comisionul este de 0,2%, astfel ca pentru a retrage 5.500 lei, vei plati un comision de numai 11 lei.

Exista insa si situatii cand nu platesti niciun comision la retragerea depozitului. Aceste conditii se aplica, in general, anumitor depozite promotionale, cand banca permite clientilor ca sa retraga banii fara comision in ziua scadenta.

Atentie: daca retragi banii in ziua urmatoare datei scadente, banca iti va percepe comisionul standard, astfel ca este important sa iti organizezi timpul pentru a retrage banii exact in ziua respectiva.

Foto: FreeDigitalPhotos.net

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult