Comisia Europeana propune introducerea pensiilor private pan-europene

Consumatorii ar putea avea in curand o alternativa mult mai buna pentru pensia privata facultativa. Expertul Banilor iti prezinta cum vor functiona pensiile private europene, conform propunerii inaintate de Comisia Europeana.

comisia europeanaPersoanele care vor sa obtina un venit suplimentar la pensie pot in prezent sa contribuie la unul din fondurile de pensii facultative. Aceste fonduri au insa dezavantaje majore, cum ar fi comisioanele foarte mari, un nivel foarte scazut de transparenta si putine optiuni de investitii.

Situatia s-ar putea schimba cu ajutorul pensiilor private pan-europene. Comisia Europeana a trimis spre consultare catre Parlamentul European un proiect de regulament in acest sens.

Cum vor functiona pensiile pan-europene?

Pensia personala pan-europeana va fi un produs facultativ, ce va permite consumatorilor sa economiseasca bani in vederea obtinerii unei pensii private.

Institutiile financiare care doresc sa ofere acest produs vor fi autorizate de catre Autoritatea Europeana de Asigurari si Pensii Ocupationale (EIOPA), iar apoi vor putea vinde produsul in orice stat al UE. Astfel, consumatorii din Romania vor putea achizitiona acelasi produs care este vandut pe pietele occidentale.

De asemenea, institutiile financiare din Romania vor putea vinde produsele lor in alte state ale UE.

Transparenta la standarde occidentale

Un prim avantaj pentru consumatorii din Romania este ca aceste scheme de pensii vor fi mult mai transparente. In prezent, fondurile din Romania nu prezinta consumatorilor informatii despre banii retinuti luna de luna din conturile lor, iar documentele de informare sunt greu de citit si stufoase. Un consumator obisnuit nu are prea multe sanse sa inteleaga mare lucru din documentatia furnizata de administrator.

Schemele de pensii pan-europene vor prelua standardele de informare din vestul-Europei. Inainte de aderare, consumatorii vor primi un document cu informatii cheie. In plus, anual se va trimite un extras cu beneficiile acumulate, prezentandu-se performantele fondurilor si comisioanele suportate de participanti.

Scrisoarea de informare anuala pe care fondurile din Romania o trimit nu contine nici macar randamentul realizat de fond in anul anterior!

Mai multe optiuni de investitii

Un alt avantaj al pensiilor pan-europene este ca ofera mai multe optiuni de investitii. Pentru clientii care nu doresc sa faca nicio alegere, exista o varianta standard. Aceasta va asigura un nivel ridicat de protectie, fie prin garantarea capitalului investit, fie prin adoptarea unei strategii de investitii adaptata ciclului de viata (investitii mai riscante cand participantul este tanar si investitii mai sigure, pe masura ce se apropie de pensionare).

In total, consumatorii vor avea de ales intre cinci optiuni de investitii atunci cand adera la un fond. Pentru fiecare varianta, documentul cu informatii cheie va prezenta riscurile si beneficiile, ca sa permita luarea unei decizii informate.

Posibilitate de transfer o data la 5 ani

In cazul in care consumatorul este nemultumit de un administrator, el isi poate muta banii la orice schema de pensii pan-europeana, atat din tara cat si din alte state membre. Prin urmare, se asigura un grad foarte ridicat de mobilitate, foarte important pentru cei care lucreaza in strainatate.

Schema de pensii poate fi schimbata doar o data la 5 ani. Costurile de transfer vor fi insa limitate, la maxim 1,5% din suma acumulata, pentru a incuraja consumatorii sa caute cele mai bune produse.

Costuri mult mai mici

Noile scheme de pensii private au fost concepute cu gandul sa fie cat mai putin costisitoare pentru administratori si implicit, sa conduca la practicarea unor tarife mult mai mici pentru consumatori.

Practic, administratorul obtine o singura autorizatie, pe care o poate folosi pentru a-si vinde produsele in intreaga UE. In acest mod, institutiile financiare sunt ajutate sa acumuleze active mult mai mari in administrare, care sa le permita obtinerea unor economii de costuri substantiale.

Tratament fiscal similar cu pensiile facultative

Comisia Europeana recomanda statelor membre sa adopte pe plan national, acelasi tratament fiscal pentru pensiile pan-europene, ca cel existent pentru pensiile facultative. Prin urmare, deducerile fiscale care exista acum la noi s-ar extinde si pentru noile tipuri de pensii private.

Regulamentul urmeaza sa fie dezbatut in Parlamentul European si Consiliul UE. Dupa adoptare, va intra in vigoare in 20 de zile de la publicarea in Monitorul European.

Comisia Europeana estimeaza ca va fi nevoie ulterior de inca 2 ani, pana cand primele pensii private pan-europene vor putea fi vandute.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult