Clientii RBS Bank sunt preluati de UniCredit

RBS Bank RomaniaUniCredit Tiriac Bank a achizitionat portofoliul de clienti al RBS Bank, dupa ce banca britanica a decis sa renunte la operatiunile de retail din Romania. ExpertulBanilor.ro va prezinta care este procedura de transfer a clientilor.

Persoanele fizice care utilizeaza produse financiare oferite de RBS Bank urmeaza sa fie transferate la UniCredit Tiriac Bank. Este vorba atat de cei cu credite si carduri de credit, cat si de persoanele care detin conturi bancare, depozite sau conturi de economi la RBS. Procedura de transfer este diferita, in functie de produsele achizitionate.

Data transferului

Clientii cu credite sau carduri de credit la RBS Bank vor fi transferati la UniCredit pe 5 august 2013. Ei vor fi notificati in acest sens, iar procedura nu necesita nicio actiune din partea lor. Clientii care au obtinut credite cu garantii imobiliare si carduri de credit vor fi preluati de UniCredit Tiriac Bank, iar cei care au credite fara garantii – vor fi preluati de UniCredit Consumer Finance. Ulterior, ei isi vor plati ratele in orice agentie UniCredit.

Pentru clientii care au conturi curente, carduri de debit, conturi de economii, depozite bancare sau sunt abonati la serviciul de internet banking, data transferului este:
–    5 august 2013, daca nu detin credite sau carduri de credit la RBS;
–    16 septembrie 2013, daca detin si credite sau carduri de credit la RBS.

Ei vor fi contactati telefonic, pentru a-si exprima acordul cu privire la transferul conturilor. Daca nu esti de acord, trebuie sa trimiti o cerere scrisa catre RBS Bank Romania, prin care soliciti incheierea contractelor in derulare. Eventualele datorii avute fata de banca trebuie stinse cu aceasta ocazie.

Dupa data transferului, clientii vor putea accesa serviciile financiare achizitionate, din unitatile UniCredit.

Contul IBAN se schimba
Inainte de data transferului, clientii vor primi o scrisoare, din care vor afla care este noul cod IBAN pentru contul curent. Este important sa te asiguri ca datele de contact cu care esti inregistrat la banca sunt actualizate.

 

Se schimba conditiile contractuale?

In cazul creditelor, legea interzice schimbarea conditiilor contractuale, fara acordul clientilor. Prin urmare, daca banca iti propune un act aditional, ai dreptul sa refuzi semnarea lui si sa soliciti mentinerea conditiilor contractuale existente.

Pentru celelalte produse si servicii, este posibil ca banca sa doreasca modificarea conditiilor contractuale, daca exista clauze care permit acest lucru. Cel mai probabil, clientii vor fi notificati din timp, astfel ca cei care nu sunt de acord cu noile conditii pot sa aleaga alta banca.

De exemplu, dobanzile pentru produsele de economisire si comisioanele conturilor curente, cardurilor si ale serviciului de internet banking este posibil sa fie aliniate ulterior la oferta curenta de la UniCredit Tiriac Bank. De asemenea, anumite facilitati atasate cardurilor de credit ar putea suferi modificari, in functie de deciziile ce urmeaza a fi adoptate de UniCredit. Ramane de vazuit daca bonusul de 2% in cash din valoarea cumparaturilor va fi mentinut ulterior.

Posesorii de carduri de debit RBS trebuie sa se intereseze daca optiunea de retragere gratuita de numerar de la orice ATM va mai fi valabila.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult