Casa Verde 2016: Subventii pentru panouri solare

Proprietarii de case pot beneficia de subventii de pana la 8.000 lei pentru instalarea de panouri solare si pompe de caldura, prin programul Casa Verde 2016.

Foto: Serge Bertasius / FreeDigitalPhotos.net
Foto: Serge Bertasius / FreeDigitalPhotos.net

Dupa o pauza de 5 ani, ministerul mediului a reintrodus programul Casa Verde. Acesta ce are ca scop incurajarea proprietarilor de case sa adopte sisteme de incalzire pe baza de energie regenerabila.

Bugetul alocat pentru 2016 este de 94 milioane lei, din care 60 milioane lei sunt destinate populatiei. Prin acest program, se acorda urmatoarele subventii, in functie de tipul instalatiei de incalzire:

  • pana la 3.000 lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
  • pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare presurizate;
  • pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura, exclusiv pompele de caldura aer-aer.

Subventia poate fi folosita pentru decontarea atat a cheltuielilor cu achizitia sistemului de incalzire, cat si pentru cheltuielile cu montajul si punerea in functiune, inclusiv TVA.

Persoanele interesate trebuie sa depuna dosarul de finantare in perioada 10-24 octombrie 2016, la sediile agentiilor pentru protectia mediului din judetele de resedinta.

Ce trebuie sa contina dosarul de finantare?

Dosarul de finantare trebuie sa contina diverse documente emise de autoritati, iar cei interesati ar trebui sa inceapa cat mai repede sa le obtina.

Analiza cererilor se va face exclusiv in ordinea inregistrarii, astfel ca cei care se grabesc sa depuna dosarele isi cresc sansele de a obtine finantare de la stat.

Dosarul de finantare trebuie sa contina urmatoarele documente:

  • cererea de finantare;
  • declaratie pe proprie raspundere;
  • extras de carte funciara – nu mai vechi de 30 zile – care sa ateste dreptul de proprietate asupra locuintei;
  • un document eliberat de primarie care sa ateste adresa locuintei;
  • certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local;
  • certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul de stat;
  • certificat de cazier judiciar;
  • extras de cont bancar, care sa ateste ca proprietarul are un cont la banca.

In paralel, trebuie sa cauti si un furnizor pentru sistemul de incalzire si sa soliciti o oferta. Datele din oferta iti vor fi necesare atunci cand completezi cererea de finantare.

Cum se obtine subventia?

Solicitantii admisi vor semna ulterior un contract de finantare, pentru realizarea proiectului descris in cererea de finantare. Ulterior, au 10 luni la dispozitie pentru montarea sistemului de incalzire ales.

Prin acest program, nu se acorda plati in avans, astfel ca solicitantul trebuie sa acopere toate cheltuielile din surse proprii. Daca nu dispui de banii necesari, o solutie este obtinerea unui credit de nevoi personale de la banca.

Dupa finalizarea lucrarilor, beneficiarii vor depune la agentia de mediu un dosar de decontare, care va cuprinde:

  • cererea de decontare;
  • contractul de executie;
  • facturile fiscale;
  • documentele care atesta plata integrala a facturilor;
  • proces-verbal de receptie;
  • extras de cont bancar.

Investitia trebuie mentinuta pentru o perioada de minim 1 an, timp in care personalul Autoritatii Fondului pentru Mediu poate efectua controale la fata locului.

Posteaza un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata.