Card de credit BCR: Rate fara dobanda pentru orice cumparatura

BCR a extins programul de rate fara dobanda pentru orice tip de cumparatura achitata cu cardul de credit, nu doar la magazinele partenere.

bcr-24-bankingBCR a imbunatatit programul de rate fara dobanda pentru cardurile de credit, adaugand o noua facilitate. Orice cumparatura de minim 200 lei poate fi rambursata in pana la 12 rate lunare egale, fara dobanda.

Aceasta facilitate este valabila atat la cumparaturile efectuate online cat si pentru cele achitate la comerciant, atat in tara cat si in strainatate.

Cum se activeaza planul de rate fara dobanda?

Pentru a plati in rate fara dobanda, clientii BCR trebuie sa parcurga urmatorii pasi:

  • la momentul efectuarii platii, detinatorul de card primeste oferta pentru plata in rate prin SMS;
  • clientul trebuie sa raspunda la SMS, cu referinta tranzactiei mentionata in textul mesajului;
  • ulterior, banca va confirma prin SMS transformarea cumparaturii in rate fara dobanda.

Nu se pot achita in rate fara dobanda anumite tranzactii, precum retrageri de numerar, transferul de bani, pariurile sau tranzactiile la cazinouri.

De aceasta noua facilitate, beneficiaza atat clientii existenti, cat noii clienti care vor achizitiona carduri de credit BCR.

Noua oferta de la BCR vine la scurt timp dupa ce BRD a introdus o facilitate similara de rate fara dobanda. In cazul BRD, cumparaturile se pot achita in pana la 18 rate lunare.

Programul Rate fara dobanda devine mai atractiv pentru consumatori

In mod traditional, programele de rate fara dobanda au la baza parteneriate intre banci si magazine. Numarul maxim de rate permise difera de la un magazin la altul, in functie de acordul incheiat cu banca.

Astfel, daca doreai sa achizionezi un produs trebuia sa te interesezi in prealabil, daca acel magazin este inclus in program si apoi sa vezi cate rate maxime sunt acceptate.

Acum bancile incearca sa dezvolte programe independente de magazine. Pentru consumatori, noul design al programelor este mai usor de inteles si mai extins, deoarece pot cumpara in rate de la orice magazin.

Cardul de credit devine astfel o alternativa mult mai atractiva pentru achizitia bunurilor de folosinta indelungata decat creditul de nevoi personale. Imprumutul se obtine pe loc, iar creditul are costuri mult mai mici, daca se plateste in rate fara dobanda.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult