BCR Pensii scade comisioanele, dar impactul este nesemnificativ

Foto: hywards/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: hywards/ FreeDigitalPhotos.net

BCR Plus este primul fond de pensii pentru care administratorul reduce din comisioane, dupa ce ASF a diminuat taxele. Impactul resimtit de clienti este insa nesemnificativ, deoarece costurile totale raman ridicate.

BCR Pensii este primul administrator de pensii private care reactioneaza dupa ce ASF a redus taxele la jumatate pentru pensiile facultative in 2016. Aceste taxe reprezinta un cost important pentru administrator, pe care il recupereaza ulterior de la clienti, prin comisioanele practicate.

De la 1 septembrie 2016, BCR Pensii a decis sa scada de la 4% la 3,5% comisionul retinut din contributii la fondul de pensii facultative BCR Plus. In plus, din ianuarie 2017, comisionul scade cu inca 0,5 puncte procentuale, pana la 3%.

Prin cresterea eficientei activitatii noastre si in contextul ajustarii taxelor ASF, am ajuns la o structura de costuri care ne permite sa venim in intampinarea asteptarilor participantilor nostri care isi doresc servicii de calitate la preturi rezonabile”, afirma presedintele BCR Pensii, Radu Craciun.

Impactul este nesemnificativ pentru clienti

Prin aceasta reducere de comisioane, BCR Pensii reuseste sa puncteze la capitolul imagine, insa impactul asupra clientilor este unul nesemnificativ.

Pe langa comisionul din contributie, clientii BCR Plus platesc si un comision de administrare din averea acumulata la fond, in valoare de 2% pe an. Desi pare mic, acest comision are un impact urias asupra costurilor totale.

Rata costurilor – care tine cont de ambele comisioane – aproape ca nu s-a modificat, in urma acestei ajutari a comisionului din contributie si a scazut de la 39% la 38,7%. Daca tinem cont si de reducerea ce urmeaza sa fie aplicata din 2017, rata costurilor abia coboara la 38,4%.

Ce este rata costurilor?
Rata costurilor iti arata cu cat se reduce suma acumulata la fond la sfarsitul perioadei de contributie, din cauza comisioanelor. De exemplu, o rata a costurilor de 30% insemna ca aceste comisioane erodeaza 30% din pensia ta privata.
Suma acumulata la fond (dupa 40 ani de contributie) va fi cu aproximativ 1,6% mai mare

Cat inseamna in bani pentru clientii BCR Plus aceasta reducere de costuri? Suma acumulata la fond (dupa 40 ani de contributie) va fi cu aproximativ 1,6% mai mare.

De exemplu, la o contributie lunara de 300 lei pe 40 ani, in conditiile unui randament de 3%, clientul ar fi acumulat 168.848 lei, inainte de reducerea comisionului. Daca luam in calcul comisioanele practicate din 2017 de BCR Pensii, atunci suma acumulata ar fi ajuns la 171.618 lei (in ipoteza in care restul conditiilor se mentin neschimbate).

Poti simula singur impactul cu ajutorul calculatorului Cost Pensie Privata.

ASF scade taxele, dar beneficiile ne prea ajung la consumatori

Este foarte important de semnalat faptul ca BCR Pensii a transmis clientilor o parte mica din reducerile de taxe, aplicate de ASF.

ASF a facut loc unei reduceri cu 3 puncte procentuale a ratei costurilor la fondurile de pensii facultative

Taxele ASF genereaza o rata costurilor de 3,07% pentru fondurile de pensii facultative. Iar inainte ca taxele sa fie reduse rata costurilor era de 6,02%. Prin urmare, ASF a facut loc unei reduceri cu 3 puncte procentuale a ratei costurilor la fondurile de pensii facultative.

La fondul BCR Plus, rata costurilor s-a diminuat insa cu numai 0,6 puncte procentuale. Astfel, doar 20% din beneficiile reducerilor de taxe au fost transmise clientilor, iar 80% din economiile de costuri realizate de administrator s-au transformat in profit.

Pe de alta parte, restul administratorilor de pensii private au decis pana acum sa nu imparta nimic cu clientii.

Costurile totale ale pensiilor facultative sunt foarte mari

Costurile totale practicate de fondurile de pensii facultative se mentin in continuare la niveluri foarte mari, rata costurilor putand ajunge pana la 44%. Cel mai ieftin fond de pensii facultative are o rata a costurilor de 26%.

Ca si reper, rata costurilor in Pilonul II de pensii este de numai 15%. Pentru comparatii detaliate, acceseaza sectiunea Pensii Private.

Costurile mari se traduc prin pensii mai mici la sfarsitul perioadei de contributie, deoarece suma acumulata va fi erodata in mod sistematic, slabind sansele ca un consumator sa obtina venituri adecvate la pensie.

Conform experientei internationale, costurile ridicate sunt principala cauza pentru care pensiile private genereaza rezultate nesatisfacatoare pentru consumatori.