BCR are fonduri pentru inca 1.500 de noi credite Prima Casa

bcr 4BCR a primit o noua suplimentare de fonduri in cadrul programului Prima Casa, dupa ce epuizase pentru a doua oara in 2014, plafonul de garantii.

Banca beneficiaza de un plafon de garantii de stat in valoare de 138 milioane lei si estimeaza ca va acorda inca 1.500 de credite Prima Casa.

“Desi mai sunt mai putin de doua luni pana la finalul anului, iar plafonul suplimentar este alocat pentru 2014, ne asteptam la o accelerare a numarului de solicitari de credite Prima Casa si de aceea preconizam ca vom utiliza integral plafonul alocat pana la sfarsitul acestui an”, afirma Ioana Mihai, sef departament credite garantate din BCR.

In acest an, au fost acordate aproximativ 5.400 de credite Prima Casa de catre BCR. Reprezentantii bancii precizeaza insa ca si vanzarile de credite ipotecare au crescut, acestea egaland vanzarile realizate prin programul Prima casa.