Bancile nu mai cer adeverinta de venit pentru salariati

Foto: sheelamohan/ FreeDigitalPhotos.net
Foto: sheelamohan/ FreeDigitalPhotos.net

Bancile au inceput sa verifice veniturile obtinute de salariati si pensionari direct in baza de date de la ANAF, astfel ca nu mai solicita adeverinta de venit pentru obtinerea unui credit.

Procedura de acordare a creditelor s-a simplificat in ultima perioada, prin reducerea documentatiei. Creditele de consum si cardurile de credit pot fi obtinute acum doar cu buletinul si cu o copie dupa factura de utilitati.

Nu este vorba despre o relaxare a conditiilor de creditare, deoarece bancile sunt la fel de atente atunci cand analizeaza solicitantii. Au gasit insa o modalitate moderna pentru a verifica veniturile clientilor.

Asociatia Romana a Bancilor a incheiat un protocol cu ANAF, care permite bancilor sa automatizeze verificarea veniturilor din salarii si pensii.

Practic, clientul semeaza un document prin care confera bancii dreptul sa verifice informatiile cu care figureaza in baza de date ANAF, dupa care banca obtine in timp real, date cu privire la veniturile declarate la fisc.

Acest proces are 2 avantaje:

  • scurteaza timpul de acordare al creditului, deoarece clientul trebuie sa aduca mai putine acte la banca;
  • scuteste angajatorii de emiterea de adeverinte de venit.

 

In prezent, aceasta procedura este utilizata de catre BRD, Raiffeisen Bank, ING Bank, CEC, Banca Romaneasca si Idea Bank.

Avand in vedere ca parteneriatul cu ANAF a fost incheiat de asociatia bancilor, este de asteptat ca si restul bancilor sa anunte in perioada urmatoare implementarea acestui sistem de verificare a veniturilor.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult