Atentie la depozitele trase pe linie moarta!

Depozitele scoase din oferta curenta a bancii beneficiaza de dobanzi foarte reduse. Deponentii care isi reinnoiesc de multi ani un depozit ar trebui sa verifice daca dobanda mai este competitiva.

Periodic, bancile isi refac oferta de economisire, iar anumite produse sunt scoase din oferta curenta. Acest lucru inseamna ca respectivele produsele nu mai sunt vandute catre noii clienti, dar contractele vechi se prelungesc mai departe.

O astfel de situatie nu este deloc favorabila pentru clientii cu depozite mai vechi. Banca se va concentra pe viitor sa asigure dobanzi competitive pentru noua oferta, in timp ce depozitele din oferta veche vor fi bonificate mai slab.

De exemplu, BCR a scos de mult timp din oferta depozitele cu dobanda variabila, banca concentrandu-se acum pe depozitele cu dobanda fixa. Clientii care isi reinnoiesc automat depozitele vechi, beneficiaza de dobanzi  cu 1 punct procentual mai mici.

De exemplu, un depozit pe 1 an de 10.000 lei aduce o dobanda de 3,4%, in cadrul ofertei scoase de la vanzare. Depozitele din oferta curenta, cu dobanda fixa, primesc insa 4,4% pe an pentru aceeasi suma si scadenta.

Prin urmare, daca ai constituit un depozit la termen cu mult timp in urma este recomandat sa verifici la banca in ce masura produsul de care beneficiezi mai este competitiv.

Deseori, bancile atrag deponentii cu promotii foarte atractive la depozite, in speranta ca acestia le vor reinnoi automat. Dupa ce expira promotia, banca va incerca sa isi recupereze banii platiti suplimentar prin practicarea unor dobanzi mai reduse. In aceste cazuri este extrem de important sa monitorizezi depozitul dupa ce expira promotia.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult