Asigurare Groupama: Promisiuni mari, performante slabe

groupama_img1Companiile de asigurari promit uneori clientilor ca isi pot realiza toate visele cu produsele lor, in etapa de vanzare, dar rezultatele pot fi slabe. ExpertulBanilor.ro va prezinta cazul asigurarilor Groupama.

Asigurarile cu componenta investitionala sunt un produs combinat: simultan cumperi o asigurare de viata si plasezi banii intr-un fond de investitii. Atentie, nu toata prima achitata va fi investita, ci o parte, deoarece o buna parte din bani reprezinta costul asigurarii (inclusiv comisionul agentului de vanzare).

Aceste produse sunt dificil de comparat de catre consumatori, iar companiile de asigurari ii atrag cu mesaje exagerat de optimiste.

Groupama promite marea cu sarea!

De exemplu, in ianuarie-februarie 2011, Groupama a vandut asigurarea “Investitie 5 Plus”, care in viziunea companiei de asigurare era buna la toate.

Asigurarea cu Investitie 5 PLUS Groupama este o solutie potrivita pentru toate visele tale: poate doresti o masina noua, sau poate vrei sa pleci intr-un tur al Europei; sau poate vrei sa iti rambursezi creditul la banca si sa iti redecorezi casa; sa iti dezvolti afacerea sau poate chiar sa o iei de la inceput intr-un domeniu de activitate. Daca alegi astazi Asigurarea cu Investitie 5 PLUS Groupama visele tale se pot implini”, se mentioneaza pe site-ul companiei.

Aparent, nu exista problema financiara pe care acest produs sa nu o rezolve!

Performante slabe dupa 3 ani

Acum s-a analizam efectiv ce s-a intamplat cu banii investiti. Acestia au fost alocati intr-un fond administrat de Societe Generale, care investeste in actiuni de pe piete emergente.

La inceputul lui 2011, cand s-a derulat perioada de subscriere, valoarea unitatii de fond a fost cuprinsa intre 9,8-9,7 lei.

Ulterior, pana in 2012, valoarea unitatii a scazut pana la 8,7 – 8,8 lei. In 2013, s-au recuperat pierderile, iar acum unitatea valoareaza 10,22 lei.

Prin urmare, cumulat in primii 3 ani, randamentul acestui fond a fost de numai 5-6% (daca tinem cont de pretul unitatii din perioada de subscriere). Practic, nu s-a acoperit nici macar rata inflatiei (de aproape 10% in acest interval).

groupama-investitie-5-plus

Daca tinem cont insa de faptul ca pretul de cumparare al unitatilor de fond a inclus un spread (echivalentul unui comision de subscriere), atunci investitia s-ar putea sa fie chiar pe pierdere pentru unii dintre clienti.

Contractul de asigurare expira la sfarsitul lui 2015, astfel ca au ramas mai putin de 2 ani, in care investitorii pot spera la castiguri mai mari. Singura garantie este ca vor primi inapoi sumele investite, deoarece Societe Generale garanteaza 100% din capitalul investit.

Este greu de imaginat insa cum te va ajuta sa iti indeplinesti “toate visele” faptul ca vei primi inapoi aceeasi suma de bani, dar cu o putere de cumparare mai mica.

Banchereza, pe intelesul tuturor


Te ajutam sa intelegi mai usor contractele bancare

Vorbim in termeni simpli, pe intelesul tau

Sfaturi financiare pentru consumatori

Mai mult